vipera005

ianuarie 30th, 2008

Imi pasa

Posted by vipera005 in Diverse    
   

Imi pasa.Imi pasa de tot si de toate.Merg
pe strada si vad cum trece timpul, vad lumea si imi spun ca fac parte si eu din
ea! Asa ca ma asez sa urmaresc spectacolul oferit.Nu pot sa ma ridic pur si
simplu si sa vad cum totul trece pe langa mine fara sa fac nimic.

Imi pasa ! Imi pasa de frunzele care
cad, de masinile care trec, de vantul care bate si chiar de ploaia care cade.

Pana la urma ma ridic si plec urmand
exploatarea de la inaltimea mea.

De jos lumea e prea mare. De sus totul pare
mic si neajutorat. Mai merg si deodata simt parfum de flori, iasomie  ! Cum
de nu mi-am dat seama ? Sunt in parc, locul tuturor posibilitatilor. Acolo
unde iti petreci copilaria, cea mai mare parte a timpului, acolo unde cazi,
plangi, razi si te ridici din nou continuandu-ti joaca. Aici imi pasa cel mai
mult de cineva, sau ceva. De gaze, de flori, de barcile care plutesc singure,
sau impinse doar de o adiere usoara, de fericire, de tristete si nu cred ca am
inclus totul in aceasta lista lunga.

Imi pasa de tot insa am uitat ceva, sau mai
bine spus pe cineva. Pe mine ! De cea mai importanta persoana am uitat.
Eu ! De mine nu imi pasa ? Sau este pur si simplu orgoliul care nu ma
lasa sa o fac ?

 

ianuarie 30th, 2008

Doar eu

Posted by vipera005 in Diverse    
   

Azi mi-am dat seama de ce nu
am ceea ce-mi doresc, dar de fapt am totulMereu incercam sa gasesc o portita
cand cineva imi explica ce e dragostea, eu spuneam mereu, ea exista cu adevarat
in povesti, carti sau filme.Nu, nu este asa.Ea exista..sigur e pe undeva pe
strazile reci cautandu-ma, numai ca eu stau mult prea mult cu ochii pironiti in
calculator sau televizor.Poate si cartile ma fac uneori sa deformez
realitatea.Totdeuna incerc sa fiu perfecta sa nu dezamagesc pe nimeni, sa fiu o
buna prietena, o buna amica, o buna surioara o fata perfecta.Asta e cuvantul
cel mai potrivit.Sa nu fac nimic iesit din comun, sa nu spun nimic din ce nu
trebuie, sa invat, sa cresc, sa ajung cineva.Da si o sa intrebati, bine bine, dar
sa nu te indragostesti?Ei, nu, nusa nu ma indragostesc.Poate pentru ca mi-am
dorit mereu sa-I fac pe ceilalti sa se indragosteasca si pentru mine.Poate ca
asta caut si de la dragoste, perfectiunea.Ieri mi s-a spus ca poate sunt prea
pretentioasa.Asa e, imi doresc pe cineva sa ma placa pentru ce sunt, dar tocmai
problema mare este ca nu arat cum sunt eu cu adevarat.Azi mi s-a spus sa numai
fiu asa perfecta nu stii cand se va indragosti cineva de tine asa cum esti.Poate
daca nu as mai incerca sa fiu cine nu sunt, sa arat ceva ce nu exista, sa-i fac
pe altii fericiti fara sa ma gandesc la mine, as avea si ceea ce vreau. Eu
incerc sa fiu perfecta, sa plac..dar de fapt poate ca lumea nu cauta asta de la
mine, poate ca vor sa fiu doar eu.Simpla, pretioasa si dulce.

 

ianuarie 30th, 2008

Din nou aceleasi ganduri…

Posted by vipera005 in Diverse    
  

Din nou aceleasi ganduri, aceleasi idei stupide imi trec
prin minte. Le dau dracu oricum nu ma mai intereseaza, faca ce or vrea. M-am
saturat. Ma ridic de la calculator, oricum viata mea vad ca de la un timp
depinde numai de el. Mama intra in camera, ma intreaba daca am mancat de
dimineata, ii raspund din cap ca da, desi sunt constienta ca nu am facut-o de
vreo trei zile. Iau telefonul. Sun pe cineva, nici nu-mi dau seama ca era Criss
pana nu ii aud vocea. Ma intreaba ce mai fac, ii raspund bine si o intreb daca
putem iesi. Imi zice ca nu poate azi. Inchid. Mai dau un telefon. De data asta,
Bebe. Si ea la fel, nu o lasa parintii azi. Decid sa ies singura, chiar am
nevoie sa ma gandesc. Ajung in parc. Ma asez pe banca. Melodia e pusa pe repeat
si imi umple gandurile cu versurile ei triste. Oare de ce imi pasa cand nici nu
ar trebui? Schimb melodia. Ceva ritmat. Ma ridic si pornesc sa ma plimb. Imi
suna telefonul. Il las. Ma fac ca nu-l aud. M-am plictisit. Imi ridic privirea
din pamant . Aceleasi figuri triste, aceleasi persoane grabite. Lumea asta chiar
numai are rabdare cu nimic si nimeni. Ma urc in masina. Doua statii ascult din
nou melodia aceea trista. Ma enervez si inchid telefonul. Ma uit in jurul meu.
Un baiat cu ochii albastrii, unul cu ei verzi, unul inalt, unul cu freza
ciudata. Toti sunt atat de draguti. Pacat, pacat ca se uita si pleaca, la fel
si eu. Stiu ca nu o sa-i mai vad vreodata, dar voi ramane mereu cu privirea
lor. O baba grabita ma impinge si atunci ma trezesc din visare. Ii spun sa ma
scuze, dar nu am avut nici o vina. Rapunde pe ton glacial:

  -Voi tinerii, mereu gasiti scuze, nici unul nu isi asuma
responsabilitatea. 

  Ma gandesc la mine. Oare chiar asa fac? Nu cred, mereu am
spus numai ce gandesc, numai ce cred, fara sa-mi pese. Intr-un final ajung si
acasa. Tata ma intreaba daca vreau sa merg cu ei la vara-mea. Zic nu. Pleaca,
ma duc sa mananc. Parca nimic nu-mi intra parca ma ridic de la masa. Nu
strang nimic. Vine mamaie si face curat, de ce mi-ar pasa? Ma duc la vesnicul
meu calculator. Dau drumu la muzica. Aceeasi piesa de pe telefon. Ma asez in
pat. Imi iau genunchii in brate. Ma gandesc. Sin nou aceleasi ganduri, acelesi
idei stupide. Le dau dracu ma ridic si schimb melodia. Oricum si gandurile
mele se schimba la fel de repede. Incep sa dansez. Da, poate nu-mi asum
responsabilitatea, poate nu ne asumam nimic, dar cu siguranta nici nu regretam
nimic din ceea ce facem.

 

ianuarie 28th, 2008

Taci…

Posted by vipera005 in Diverse    
O lacrima imi curge iar pe fata. Duc mana instinctiv la obraz. Sterg nepasatoare picatura, dar defapt incerc sa imi sterg amintirile. Oare de ce cred ca voi reusi? Oare de ce tind sa sper ca totul va fi ca inainte?
Deschid geamul. Adierea rece a vantului de munte imi inunda trupul. Usor incep sa tremur. Noaptea pare atat de tacuta. Nici ea numai poate spune nimic. Un caine sparge tacerea. Latra la ce? La luna? Sau la mine? Latra sa-mi spuna cat am gresit! Cat am putut sa gresesc. Acum tace. Inchid geamul. Ma bag in pat. Incerc sa dorm, dar nimic. Linistea noptii are puterea sa te tina treaz mai mult decat galagia zilei. Zile ce zile am petrecut, ce lume am cunoscut, cat m-am distrat. Dar nimic. Totul este o amintire acum. tu, ei eleHmm pacat. Credeam ca viata este mai roz de atat.
Ma ridic in fund. Imi sprijin capul de genunchi. Totul e asa confuz. Nu pot intelege de ce tot timpul taci ! Nu spui niciodata nimic. Nu iti inteleg gesturile, mimica. Nu pot sa te uit dar nu pot sa nu te urasc.
Te urasc pentru ca nu spui nimic, dar zici totul. Pentru ca ma atingi si ma topesc. Pentru ca esti tu.
Uite si acum taci! In loc sa ma aprobi, sa spui ca am dreptate. Sa imi spui ca ma iubesti! Tu taci
Pacat
As vrea sa te aud soptindu-mi numele, sa te aud cum imi reciti o poezie, sa cred, sa sper sa fi doar tu
Oricum cea fost a fost
Iar tu doar taci
ianuarie 28th, 2008

Zile…

Posted by vipera005 in Diverse    
Zilele au trecut repede
Parca ieri vorbeam cu orele, ne ziceam atatea prin cuvinte ce nu insemnau nimic, radeam impreuna de glumele tampite spuse fara rost si ne tachinam ca niste copii. Acum insa am crescut, am dat uitarii micile distractii care ne ocupau tot timpul. Tu ai uitat cum era, eu numai am timp de asta amandoi suntem grabiti sa treaca timpul mai repede. Au fost timpuri frumoase, acum au trecut.
Totusi a existat un factor care a determinat asta. A fost ea in clipa in care a aparut, totul s-a schimbat. Tu o vedeai numai pe ea, vobeai numai cu ea ea era o zana eu Am disparut din viata ta, ca si ceata in diminetile de primavara. Ma uitam in urma si revedeam zilele petrecute impreuna, iar cand ma intorceam in prezent ele pareau atat de departe. Totul se topea in soare parca nimic din ce s-a intamplat intre noi numai insemna ceva. Parca totul disparuse. Se evaporase. Totul in afara de ea. Ea facea legatura atat de aproape de mine atat de departe de tine. Nu te vroia, dar in acelas timp te iubea. Si eu te iubeam, numai ca tu nu stiai, nu am vrut sa stii. Era frustrant. Tu.. tu erai prietenul meu, fratele meu ea era o straina. Si a intrat in viata ta. Si nu a mai iesit. A ramas acolo, tu nu ai putut s-o uiti, ea nu a mai vrut s-o faci. Si totul s-a rupt. Deodata nu ma mai cunoasteai, nu ma mai bagai in seama iar eu plageam, fara sa stii, fara sa ma vezi. Am disparut din viata ta. Am plecat departe de tine. M-am gandit ca asa va fi mai bine. Ieri te-am vazut din nou. Si sentimentele m-au napadit, ca si lacrimile. Nu m-am putut stapani. Am izbucnit in fata vanzatoarei de la casa care ma privea mirata. M-a intrebat ce am, dar nu i-am putut raspunde, eram prea absorbita de tabloul minunat. Tu… tata! Odata, am visat sa fii tu tatal copiilor mei. Sa te tin in brate zi si noapte. Sa te privesc cand dormi sa te iubesc si tu sa stii asta. Era mult prea dureros sa vad ca nu a fost ca in visele mele. Am iesit plangand din magazin, m-am urcat la volanul masinii mele si am plecat. Desi drumul imi era incetosat de lacrimi nu am oprit decat in parcarea blocului meu. Acolo am dat frau liber emotiilor, am tipat, am dat cu pumnii, apoi m-am calmat. Usor, simplu, am ras isteric si am iesit din masina. Am incuiat-o si am lasat-o acolo cu bagajele in ea. Nu trebuia sa ma fi intors niciodata aici. Ar fi trebuit sa raman acolo, in Franta, departe de tine, departe de ea, departe de amintiri dureroase, de cosmaruri,  de tot ce te includea pe tine. Oricum, tu nici nu mai observat. Nici nu ai stiut ca eram acolo, ca te-am vazut.
Ajunsa in apartament am incuiat usa si m-am dus direct in dormitor. Am pus capul pe perna si am adormit instantaneu. Te-am visat, dar nu asa cum o faceam de obicei. Acum erai cu ea, eu disparusem definitiv. Numai existam deloc. In schimb erau doi copii dragalasi, ii tineai in brate. O familie fericita, unita iar eu am ramas singura. Mi-am pierdut prietenul, fratele, tot ce iubeam pe lume. M-am trezit plangand. M-am dus la baie si m-am uitat in oglinda. Degeaba sunt acum frumoasa, bogata, cunoscuta. Tu oricum nu ma mai cunosti. Imi aduc aminte cand mai strans odata in brate atat de tare ca numai puteam respira. Cazusem dintr-un copac si ma prefacusem moarta. Mi-ai spus atunci ca tu nu ai mai fi putut trai daca eu as fi murit. Acum sunt ca si moarta pentru tine. Au trecut 10 ani si nici nu am mai vorbit. Eu nu am mai avut timp, iar tu nu ai mai vrut. Ultima noastra conversatie s-a rezumat la un simplu numar de telefon. Buna… pa te rog mersi asa ca, totul a fost simplu. Poate pentru tine, pentru ca eu nu intelegeam de ce mi se intampla asta. De ce te iubeam atat de mult in timp ce te uram. De ce te vroiam, si nu puteam sa-ti spun. De ce de ce de ce? Atat de multi de ce. Iar tu, . Tu nici nu-ti pasa. Cand sunai o cautai pe ea. Cand intrai pe mess intrebai de ea. Cand veneai in tara tot pe ea vroiai sa o vezi. Eu in schimb nimic.
Invatasem cu timpul, ma obisnuisem cu ideea. Am plecat de aici, am inceput o viata noua. Am luat tot de la capat. Dar nu am uitat ca ceea ce insemnase pentru tine un joc pentru mine devenise mult mai mult de atat. Stateam ore intregi langa calculator si iti priveam pozele, ma uitam la telefon la numarul tau, dar nu puteam sa apas apelare. De cate ori o sunam vorbea numai de tine, nestiind cat rau imi face. Dar eu nu aratam, nici nu-i spuneam, imi era frica. Prea frica. Doar era prietena mea. O iubeam ca pe o sora. Dar dupa un timp nu am mai vorbit nici cu ea. Poate pentru a nu-ti mai auzi numele, poate pentru a nu mai afla vesti despre tine, iar acum dupa 10 ani totul se rastoarna. Reapari in viata mea ca o fantoma. Echilibrul precar in care eram se dezechilibreaza si ajung iar jos. Mult prea jos. Gandindu-ma din nou cat de repede au trecut zilele. Cat de repede am disparut si cat de putin ti-a pasat. Desi odata mi-ai spus ca nu ai putea trai fara mine
  • Monthly

  • Legaturi externe

  • Meta

    • Subscribe to Atom feed
  • Weblog

    Toate drepturile rezervate Weblog.ro

    X