vipera005

martie 27th, 2008

CIneva la usa…1

Posted by vipera005 in Diverse  Tagged    
                                      

                                                        
Part I

 

 

 

 
Oare e cineva la usa?
Sau asa imi face capul de la bautura de aseara? Ma ridic buimaca, ne stiind ce
se intampla cu adevarat. Ma uit la ceas. Sapte. Cine e la ora asta? E duminica!

 
Ajung la usa,
ma uit prin vizor. Iar a venit? Ce o dori femeia asta?

 
De trei zile la rand vine mereu o
baba la usa mea
si imi spune ca nepotul ei, de la trei vrea sa vorbeasca cu mine. E nebuna!
Nepotul ei de la trei nici nu sta aici. E mutat in Anglia
de patru ani.
Deschid.

 
-                    
Da? intreb eu constienta de raspuns.

 
-                    
Buna ziua! Ma scuzati ca va trezesc la ora asta, dar
sotului meu i  s-a facut rau. Stiu ca
sunteti doctorita si m-am gandit ca ne puteti ajuta.

 
Oricat de beata sunt sau buimaca meseria
mi-o exercit de minune. Asa ca am apucat trusa de pe cuier si am plecat cu ea.
Pe drum incercam sa-mi aduc aminte daca are sau nu sot sau daca a fost macar
casatorita. Instinctiv duc privirea la mana ei. Avea verigheta . M-am linistit.
In lift incepe sa-mi turuie despre
cum a fost aseara la fata ei la ziua de nastere si i s-a facut rau, au plecat
acasa apoi s-a dus la spital iau dat un calmant si l-au trimis acasa. Si azi i
s-a facut din nou rau.

 
La inceput am vrut sa o injur
pentru ca ma deranjeaza cu munca in singura mea zi libera pe care o avea dupa
mult timp de lucru zilnic, dar apoi mi s-a facut mila de ea. Ma gandeam ca
poate asa o sa-l vad si pe nepotul ei cu care ma tot innebunea de cateva zile.
Ajungem in fata usii.
Intram.
Inauntru era o bezna mai rau ca intr-un cavou. Deja mi se ridicase pielea pe
mine.
In meseria mea de doctor pe salvare
vedea fel si fel de locuri si fel si fel de oameni, dar casa asta imi dadea
fiori.

 
Ma condus intr-o camera unde nu era
nimeni si a inceput sa strige cat o tineau plamanii ei firavi dupa un anume Gelu. Banuiam ca este sotul ei. Dar nu
aveam de unde sa stiu.
Am luat-o dupa umeri si am rugat-o sa se aseze pe pat.
Incepuse sa tremure si sa planga. Imi spunea ca aici la lasat si ca acum numai
e. Nu intelegeam nimic din discutia asta, dar banuiam ca era vorba despre
barbatul ei.

I-am zis ca ma duc eu sa il caut,
daca vrea. Atunci mi-a zambit si a zis ca stie ea unde este pentru ca ii placea
sa joace ascunselea.

 
In momentul urmator a deschis
cineva usa. Un
cap rotund cu par ravasit a aparut in cadrul usii. Am inghitit in sec si m-am
ridicat.

 
-                    
Buna ziua! Ma scuzati am inceput eu, dar el nici nu
m-a lasat sa zic ce aveam de zis.

 
-                    
Bunico! Iar? Ti-am mai zis. De o mie de ori! Domnisoara
nu este Anca!

 
-                    
Ma scuzati?! am zis eu, cine e Anca? Si ce legatura am
eu cu ea?

 
-                    
Scuze mie daca te rog sa iesi putin din camera, si sa
ma astepti in bucatarie, vrei?

 
-                    
Nu, lasa plec. Nu inteleg nimic din ce se intampla
aici si mi se pare ca sunt in plus.

 
-                    
Nu esti in plus, doar ca bunica mea e foarte nebuna,
dar in sensul bun. Si Anca este fosta mea iubita. A murit acum un an. Bunica o
iubea mult. De atunci zice ca toate fetele blonde cu parul drept sunt ea. Ma
scuzi o clipa?

-                    
Ah, da normal.

 
Atunci am iesit de tot, din camera,
si din casa. Am alergat pe scari pana la parter unde am apartamentul si am
inchis usa dupa
mine. M-am dus in dormitor si am luat ceva de imbracat, apoi m-am inchis in
baie.

 
Am auzit soneria, dar nu am bagat-o
in seama. Stiam ca el trebuie sa fie.

Am terminat dusul si am iesit
grabita din baie. M-am dus in dormitor unde mi-am prins parul intr-o coada de
cal. Mi-am adus aminte ca nu mai aveam paine. Trebuia sa ies sa cumpar. Uf
ceva ce nu prea suport. Cand deschid usa
dau cu ochii de trusa de prin ajutor. Imi aduc aminte ca o uitasem sus. De aia
a coborat.

 
Pana la magazinul din coltul
blocului ma tot gandesc cum arata, cat de perfect parea si totodata sigur pe
el. Arata asa de bine abia trezit din somn. Cu parul ravasit. As fi vrut sa bag
mana prin el, sa simt cum miroase, sa
Hey, hey, hey ce faci? Cum poti sa
te gandesti la nebunul ala cu bunica lui sclerozata? Probabil ca intentia lui a
fost buna, cand ma invitat sa vorbim.

 
Am cerut si trei cornuri proaspete
si am iesit. Am alergat pana sus la trei.

Nu suport lifturile, sunt
claustrofoba. Dar la nevoie, le mai folosesc.

 
Am ciocanit la usa
si am asteptat. Apoi batrana mi-a deschis usa
si un zambet mare ia inflorit pe buze.

 
-                    
Intra draga mea, mi-a zis. Catalin face dus, s-a cam
suparat ca nu ai asteptat sa vorbesti cu el, dar ii trece lui.

 
-                    
Poftiti, daca sunteti draguta sa faceti un ibric de
cafea, aici sunt niste cornuri, poate nu ati luat inca micul-dejun.

 
-                    
Ah, esti draguta, foarte draguta, dar nu trebuia. Hai,
vino in bucatarie. Tocmai ii faceam niste sandwiciuri baiatului.

 
-                    
Dupa dumneavoastra.

 
-                    
Poate par nebuna, dar nu sunt. Doar ca nu imi place
sa-l vad asa suparat. De cand a murit ea e altul. Si munceste doamne, parca
numai asta mai e pe lume.

 
Tot vorbea si tot gesticula, si era
foarte simpatica. Desi la inceput ma speriase dea dreptul.

 
Cand am intrat in bucatarie a lasat
punga pe masa si si-a pus un sort.

Mi-am adus aminte de zilele
copilariei mele cand ma duceam la bunica la tara si
facea mancare. Ma distram de minune cu ea. Eh, dar acum e sus acolo si totul e
monoton. Era singura persoana care ma facea intr-adevar sa rad.

 
-                    
Ce ai patiti? Pari trista ma intrebat.

-                    
Ah, nu mi-am adus aminte de bunica mea. Semana cu
dumneavoastra.

-                    
Numai atat cu dumneavoastra. Te rog zi-mi Ghighi.

-                    
Ok, voi incerca. Ghighi.

Ne-a bufnit pe amandoua rasul.
Atunci Catalin a aparut in cadrul usii. Avea numai un prosop pe el.

-                    
Ce se intampla aici? Bunico! Iarasi? O sa ma omori!

-                    
Nu, nu, nu am inceput eu. Ea nu are nicio vina. Eu
sunt cea cu pricina. Imi pare rau ca am plecat asa. Apropo, Valeria, incantata.

-                    
Catalin. Si mie imi pare bine. Scuze, dar am crezut ca
bunica mea a venit din nou la tine.

 
-                    
Nu dar oricum acum poate veni cand vrea. Bineinteles
sa fiu eu acasa, ceea ce e cam greu. Cand lucrezi pe salvare nu prea ai timp
sa respiri.

 
-                    
Aha si eu sunt doctor. Pediatru .

 
Oau, lucra cu copii? Nu imi venea
sa cred. Nu mi l-as fi imaginat niciodata. Am zambit. Si frumos si doctor. Era
un vis. Pacat ca ramanea doar asa. Oricum eu nu aveam timp de vreo relatie. Vreodata.
Ultima, s-a terminat pentru ca el
s-a gandit ca orarul meu il stresa. Cel dinaintea lui, credea ca sunt prea
atrasa de munca mea. Era pe planul doi. Si tot asa. Cel mai mult o relatie a
tinut o luna jumatate. Nu ma asteptam la ceva mai mult niciodata si poate ca
nici nu vroiam. Munca, era, corect, pe primul plan pentru mine.

 
Am vorbit vrute si nevrute vreo
doua ore. Apoi am plecat la mine. Desi nu ma asteptam am simtit un gol in
stomac. Incepusem sa fac parte din casuta aia. De doua ore, dar deja ma simteam
ca acasa. Dadea prea multa iubire. Ceva cu care nu eram obisnuita.

 
Am auzit un miorlait prelung.

Ah, doamne am uitat de Hades. Era
pe balcon.
 
(va continua…) 

 

martie 9th, 2008

Pentru tine.. pentru noi…

Posted by vipera005 in Diverse  Tagged    
         

Trista privesc inca o data oglinda
si zic: din nou aceleasi cuvinte jignitoare, din nou aceeasi fata bolnava si
din nou privirea pierduta. Poate a fost mai bine, poate trebuia sa incheiem de
mult realtia asta si poate ca undeva acolo stiam ca asa va fii sfarsitul a ceva
frumos.

 
Ma intorc cu spatele la bucata mare
de geam. Imi face mult rau sa ma uit in ea si sa vad ce-am ajuns. Unde e cea
care vroia sa traiasca cu adevarat? Unde e cea careia nu-I pasa de nimeni? Unde
sunt eu? Ce-am devenit?

 
O forma umana. O persoana care se
pierde in fiecare zi tot mai mult in lumea mare. Cineva care nu inspira nimic.
Insipida stearsa gri

 
Oricum nimic nu se mai poate aduce
inapoi. Nimic nu va mai fi cum a fost

 
Plec din fata oglinzii o lacrima
cade o urmeaza altele… Ma arunc in pat si plang.. iar cu lacrimi amare cu
aceleasi lacrimi cu care plang mereu cand ma gandesc la tine. Dar numai
conteaza nimic nu conteaza. Totul s-a pierdut in noapte.

 
Adorm gandindu-ma ca poate maine
nu voi mai plange pentru tine pentru noi.

  • Monthly

  • Legaturi externe

  • Meta

    • Subscribe to Atom feed
  • Weblog

    Toate drepturile rezervate Weblog.ro

    X